Trista moarte din decembrie 2004 a celebrului jucător din Liga Națională de Fotbal American, Reggie White, scoate la lumină încă un sumbru efect secundar al obezității, efect care ne-ar putea oferi o fascinantă cunoaștere a corpului uman. White, care a murit la vârsta de 43 de ani, a bătut recordul depășind 290 de kilograme în decursul carierei sale. Deși rezultatele morții sale nu au fost convingătoare, anchetatorul a numit apneea în somn (insuficiență respiratorie) ca fiind una dintre principalele cauze.

Nu trebuie să confundăm sindromul de apnee în somn (SAS) cu apneea de somn centrală (ASC) care apare ca urmare a unor disfuncții ale creierului. Sindromul de care suferea White (SAS) apare frecvent la bărbații cu masă corporală mare. La fel ca și sforăitul, acest tip de apnee în somn apare în urma depunerii de grăsime la nivelul gâtului, ceea ce duce la o hipertrofie a țesuturilor căilor nazale din partea de sus și din spate a gâtului. Acest tip de apnee este caracterizat, în general, prin inhalări puternice de aer urmate de pauze lungi, timp în care bronhiile și plămânii se oxigenează puțin sau chiar deloc.

Haideți să săpăm puțin mai adânc în acest subiect și să vedem ce se află de fapt în spatele lui. Respirația involuntară este controlată de către celulele nervoase/ neuronii din bulbul rahidian (Medula Oblongata), care este situat deasupra terminației de sus a măduvei spinării. Aceste celule nervoase primesc instrucțiuni de la punte. Puntea este o protuberanță în formă de inel și este situată mai sus în creier, în fața cerebelului. Aceasta, la rândul ei, primește informații de la mai multe centre ale creierului si apoi le sortează pentru a facilita procesul de respirație. Eu bănuiesc că unele dintre aceste mesaje vin de la țesuturile mărite de grăsime din căile aeriene de la nivelul nasului și al gurii. Aceste mesaje greșite pot face ca puntea să oprească periodic ritmul normal al inhalațiilor.

Duse la extrem, aritmiile respiratorii care apar în urma depunerilor anormale de grăsime din țesuturi, pot cauza ca apneea în somn să mărească presiunea din plămâni, ceea ce ar putea produce un anumit grad de insuficiență cardiacă pe partea dreaptă a inimii. Insuficiența aceasta va duce întotdeauna la boala numita cianoză care se manifestă prin colorarea albastră-vineție a pielii si a mucoaselor. Colorarea se vede mai întâi pe loja unghială și pe buze și apare ca urmare a scăderii concentrației oxigenului din sânge. Toate acestea se întâmplă din cauza respirației defectuoase din somn produsa de sforăit sau de apnee.

Haideți acum sa vorbim puțin despre molecula numită “oxid nitric”(NO). Această substanță gazoasă este atrasă de către moleculele grase (lipidele) din organism. Are o proprietate mai moderată de a produce reacții chimice în contactul cu alte substanțe, comparativ cu gazele inerte precum heliul, neonul și argonul care nu interacționează deloc cu alți atomi, ioni sau molecule. Ceea ce face oxidul nitric cu corpul nostru este remarcabil. Are o mare importanță în circulația sângelui prin sistemele noastre vasculare. Cu fiecare bătaie de inimă, din celulele endoteliale, unde este stocat oxidul nitric, se eliberează câte puțin din acesta, ca un pufăit de țigară. Celulele endoteliale aliniază toate vasele noastre de sânge, inclusiv arterele, venele, arteriorele, venulele și capilarele. Prin urmare, oxidul nitric (NO) este eliberat într-o anumită cantitate în toate vasele de sânge.

Procesul prin care NO produce relaxarea și dilatarea vaselor de sânge este însă destul de complicat. Este ceva de genul: pufăitul de NO eliberat din celulele endoteliale ale vaselor de sânge, merge direct în celulele roșii din sânge unde moleculele de NO se unesc cu hemoglobina. Acesta rămâne atașat de hemoglobina în timp ce organismul face evaluări privind necesitatea de oxigen a celulelor.

Cu cât nivelul de oxigen din celule este mai scăzut, cu atât se eliberează mai mult NO din hemoglobina. Invers, nivelul ridicat de oxigen, face ca hemoglobina să rețină un procent mai mare de NO. Este logic, nu? Atunci când oxigenul este scăzut, NO face ca vasele de sânge să se dilate și să trimită mai mult sânge țesuturilor pentru a mări cantitatea de oxigen care ajunge la celule. Întâmplător, în timp ce celulele primesc oxigen valabil, o mare parte din el merge la mitocondriile intracelulare. Sunt mii de organite celulare în mitocondriile din citoplasma fiecărei celule. Mitocondriile produc energia necesară din fiecare celulă.

Ne întoarcem acum la povestea noastră despre călătoria moleculei de NO. În timp ce NO este eliberat de hemoglobină, acesta iese la suprafață din globulele roșii din sânge, după ce s-a combinat cu aminoacidul numit cisteină pentru a forma S-nitrosothial. Sub aceasta formă, NO nu se va mai atașa hemoglobinei în timpul călătoriei sale către celulele roșii din citoplasmă. Acum NO este scos din celule de către proteine specifice aflate în membrana celulelor roșii. Apoi acesta intră în plasma sanguină și în celulele endoteliale unde moleculele sunt stocate ca oxid nitric. Atunci când vasele de sânge se dilată, NO merge la mușchii subțiri din pereții vaselor și produce relaxarea musculară. Această relaxare le permite vaselor de sânge să se dilate și astfel să trimită mai mult sânge, la o presiune mai scăzută.

Ce legătură există între toate acestea și obezitatea? S-a descoperit recent că sinusurile paranazale produc mult oxid nitric. Atunci când NO este inhalat prin căile nazale, acesta intră în plămâni și mărește cantitatea de oxigen din sângele care circulă la plămâni. Cu cât căile respiratorii nazale sunt mai libere, cu atât NO va fi inhalat în cantitate mai mare în țesuturile din plămâni. Prin urmare, vascularizația corpului va fi mai eficientă prin absorbția oxigenului în plămâni care apoi trimite oxigenul către toate celulele corpului.

Obezitatea cauzează adesea apneea în somn și sforăitul, ceea ce ne indică un blocaj în căile aeriene nazale. Distribuirea NO către plămâni este astfel redusă, oxigenul fiind practic absorbit de aceștia. Nivelul scăzut al oxigenului din corp arată faptul că țesuturile au nevoie de mai mult sânge ca să suplinească oxigenul. Reacția fiziologică la aceasta este creșterea presiunii sanguine pentru a mări fluxul și pentru a îmbunătăți suplinirea oxigenului către țesuturi. Prin urmare, presiunea sanguină mărită apare din cauza faptului că oxidul nitric nu ajunge în plămâni în mod eficient.

Să sperăm că moartea lui Reggie White îi va ajuta și pe alții să înțeleagă acest efect secundar mai puțin cunoscut însă posibil mortal al obezității.